Am văzut „Fjord” la cinema. Am citit că filmul nu are buget de promovare, așa că nu știu cât timp va mai rula pe marile ecrane. Dacă ai ocazia, mergi să-l vezi.
Filmul lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, este o dramă inspirată din cazul Bodnariu și, în același timp, o radiografie psihologică a radicalizării.
Două instanțe morale rigide
Filmul arată coliziunea distructivă dintre două instanțe morale rigide:
- Super-Ego-ul patriarhal (părinții). Credința și izolarea devin mecanisme de apărare în fața unei lumi percepute ca amenințătoare. Autoritatea tatălui funcționează după dogme stricte, iar controlul absolut ascunde, de fapt, o profundă anxietate de separare.
- Super-Ego-ul birocratic (sistemul). O mașinărie statală rece și seculară, care aplică regulile chirurgical, lipsită de flexibilitate emoțională.
Copiii, ecrane de proiecție
Copiii devin simple ecrane de proiecție pentru ideologiile adulților.
„Fjord” ne arată cum două sisteme convinse că dețin adevărul absolut ajung să distrugă exact ceea ce pretind că protejează.
Mă bucur că această poveste a fost spusă și văzută. Cu siguranță, nu ne-am dori să fie trăită.
De ce merită văzut
Mi-a readus în minte ideea că avem nevoie unii de alții, mai mult ca oricând, ca să ne susținem.
Dacă l-ai văzut, mi-ar plăcea să aflu ce a rămas cu tine după film. Scrie-mi prin formularul de contact.